Care-i valoarea reală a banilor? Hai să vorbim despre bani și ce înseamnă ei de fapt

Am citit un articol recent de-al lui Mark Manson, numit “Valoarea reală a banilor”.

Îmi place foarte mult cum scrie omul ăsta, sunt abonată la blogul lui și așa sunt la curent cu ce publică.

Am tot citit chestii despre bani, despre natura lor, despre ce înseamnă de fapt, despre credințele greșite pe care le avem despre bani și multe altele încercând să trec și eu din zona de supraviețuire, zbatere, “acum am, acum n-am” în zona de confort, de suficient, de abundență și prosperitate.

Uitându-mă înapoi la viața mea, pare că una dintre lecțiile pe care mi le-am pregătit pentru această viață este asta despre bani.

Să învăț să relaționez în mod sănătos cu banii, să am suficienți în mod constant și să creez abundența pentru mine și pentru cei din jur.

Până la vârsta asta la care sunt deja mai aproape de 40 de ani decât de 30 credeam că voi fi reușit asta. Că voi fi la casa mea, aproape de malul mării, cu o familie, doi-trei copii minunați și cu suficienți bani încât ei să nu trăiască la limită și în scandaluri legate de lipsa banilor, așa cum am trăit eu.

Iată-mă la această vârstă, încă fără să-mi fi realizat acest vis din copilărie.

Oare o fi fost cu adevărat visul meu? Hmmmm….

Oricum…să revenim la subiect și să lăsăm visele nerealizate deoparte deocamdată..

Care-i treaba cu banii? 

De ce atât de mulți oameni – inclusiv eu – par să nu fie în stare (încă) să manifeste un flux constant și abundent de bani în viața lor chiar dacă, uitându-te la alte aspecte ale vieții lor observi că sunt inteligenți, educați, cultivați, unii și cu două – trei facultăți, masterate, doctorate și multe alte studii.

Uitându-mă la mine și în jur, observ că raportul dintre rezultatele bune la școală și abilitatea de a face bani, este de cele mai multe invers proporțional.

Cei care luau note mari ajung adesea să lucreze pentru cei care nu excelau și nu dădeau atâta importanță notelor, sau erau chiar “șmecherii”, “oile negre”, “golanii” sau mai știu eu cum erau etichetați.

Cumva are sens: dacă toată energia și atenția ți se duc spre studiu, de unde să mai ai resurse pentru alte activități, cum ar fi să faci bani?

Iar dacă nu te atrage școala în forma ei teoretică, dar ești foarte bun în alte activități, la sport sau meserii practice, și mai ești și puțin rebel, iar pe deasupra, ai mai mult timp și energie pentru a explora și alte zone, ai mai multe șanse să începi să te prinzi cum să aduci bani în viața ta mult mai devreme decât cei prinși de partea teoretică.

Să revenim la articolul lui Mark Manson care mi-a mers la suflet. Îți recomand să-l citești pe tot, aici o să găsești ce mi s-a părut mie cel mai important.

Mark Manson despre bani (ce am reținut eu)

Banii nu sunt cauza bogăției în viața cuiva. Sunt efectul ei.

Banii sunt fluizi. Valoarea lor este realizată atunci când sunt puși în mișcare.

Banii sunt reflexia valorilor și intențiilor proprietarului lor.

Banii sunt fundamental neutri. Sunt un canal pentru schimbul de experiență dintre două persoane.

Tu faci bani creând experiențe pentru alte persoane. Apoi dai banii tăi altor oameni pentru a primi experiențe în schimb. 

Chiar și când cumperi ceva de mâncare, cumperi de fapt experiența de a nu-ți mai fi foame, de a fi sănătos, de a avea energie.

Mulți oameni câștigă bani în moduri care le afectează sănătatea, relațiile, starea de bine. Sunt foarte stresați la birou sau chiar își pun în pericol viața la locul de muncă. Drept urmare ajung să-și cheltuiască banii pentru a compensa sau combate stresul și negativitatea pe care le-au acumulat câștigându-i.

Bogăția apare atunci când:

  • modul în care ne cheltuim banii nu este o simplă compensare a celui în care îi câștigăm.
  • felul în care facem bani și modul în care îi cheltuim sunt aliniate unul cu altul. 
  • ne câștigăm banii prin experiențe pozitive și îi cheltuim tot pe experiențe pozitive.

Experiența mea cu banii de până acum

Ani de zile am fost în rândul celor care experimentează stress, neîmplinire, probleme de sănătate ca urmare a modului în care îmi câștigam banii. Și îi cheltuiam apoi ca să compensez asta.

Abia când am citit această explicație a lui Mark Manson s-a făcut click în capul meu de s-a auzit până la Satu Mare.

Din diverse motive – modelul părinților, școala, mediul în care am trăit, învățasem că “așa e viața, trebuie să muncești din greu, să strângi din dinți, să te sacrifici, să te chinuiești să faci bani” și să te mulțumești cu 2 săptămâni de concediu și o ieșire la restaurant din an în Paște.

La nivel inconștient, ăsta e programul după care m-am ghidat, chiar dacă la nivel conștient eu voiam exact opusul.

Ca să nu mai vorbesc de toate celelalte bazaconii legate de bani, proverbe și zicale care reflectă relația noastră nesănătoasă cu banii, confuzia, proiecțiile, eroarea în care trăim. trăiam.

Pentru că sunt într-o perioadă de schimbări în viața mea profesională mi-am dat seama că tendința mea era să caut tot colaborări, proiecte, joburi în zone de care nu sunt atrasă la nivel de suflet, ci mă duceam către ele din frică, pentru că știam că acolo sunt bani.

Și ezitam să mă duc în zona în care îmi doresc, în cea în care modul în care îmi câștig banii să fie o experiență pozitivă, pentru că programul ăla din copilărie îmi spune că nu există așa ceva. 

Așa că aleg, aici și acum, să mă orientez către moduri sănătoase, ecologice din toate punctele de vedere, în acord cu valorile, talentele, înclinațiile mele naturale de a crea experiențe pozitive pentru oameni în urma cărora să primesc bani pe care să-i cheltuiesc la rândul meu pe experiențe pozitive.

Vreau să aliniez modul în care fac bani cu modul în care îi cheltuiesc. 

Pentru moment am în vedere trei acțiuni care îndeplinesc criteriile de mai sus.

#1 Yoga 

Cea mai recentă acțiune de acest gen este faptul că m-am înscris la un curs de Yoga Teacher Training. O experiență pozitivă pe care vreau să o creez pentru oameni este să împărtășesc practica mea de asane cu ei încă din timpul cursului care se va termina în februarie 2018.

Dacă te interesează să practici asane, posturi din yoga cu mine, dă-mi un mail scurt la raluca@intuitia.co și o să te anunț unde și în ce zile vom face sesiunile. Pentru început am găsit o sală în zona Piața Gemeni, o să dau mai multe detalii în curând.

#2 Atelierele de dezvoltare a intuiției

Al doilea mod este să țin workshopuri precum Atelierul de dezvoltare a Intuiției. Pentru detalii despre următorul atelier care are loc pe 28 Octombrie dă click aici. 

#3 Garderoba de un minut – curs online

Al treilea mod este cursul online pe care l-am făcut pentru a te ajuta să-ți eliberezi casa și garderoba de lucrurile inutile, în ritmul tău, fără să fie nevoie să te mai deplasezi pentru a afla ce și cum. Găsești detalii aici.

Atunci când cumperi oricare dintre aceste experiențe de la mine mă ajuți pe mine să continui să susțin acest blog, să împărtășesc mai bine de 90% din ceea ce fac în mod gratuit, astfel încât tot mai multe persoane să beneficieze, indiferent de veniturile lor.

Îți mulțumesc tare mult pentru sprijinul tău!

Te îmbrățișez,

Raluca

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.