La ora la care scriu aceste rânduri am intrat în linie dreaptă către Sărbătoarea Crăciunului. Mai sunt 19 zile, ca să fim exacți. Asta înseamnă că prima tură de cadouri a fost deja lansată cu ocazia Sfântului Nicolae. Și mai înseamnă că mallurile, piețele și magazinele de tot soiul sunt din ce în ce mai aglomerate.
Lumea cumpără mult și frenetic.
Se simte în aer o agitație, o tensiune, o nerăbdare care uneori izbucnește în accese de furie manifestată prin claxoane în trafic, condus agresiv, țipat și înjurat la volan și continuat apoi la vecini sau la copii. Nu vreau să pictez o variantă depresivă a acestei perioade. Însă observ ce se întâmplă și am senzația că se toarnă zahăr și colinde din toate părțile peste noi ca să acopere emoțiile cu care nu vrem să ne confruntăm.
Eu numesc asta starea de “fericire obligatorie” care se insinuează în mințile noastre prin toate canalele media.
Adaugă la asta pozele de pe Facebook ale prietenilor mai mult sau mai puțin adevărați din lista ta care-și expun doar momentele de fericire, bucurie, realizări, (ca noi toți de altfel) și care-ți declanșează un proces de comparație din care tu ieși întotdeauna pe minus.
Și te mai miri apoi de ce te simți trist/ă sau de-a dreptul depresiv/ă în perioada asta. Colac peste pupăză vin cadourile.
Cum să faci cadouri cu suflet care nu vor deveni obiecte inutile pentru persoana care le primește?
1 Folosește criteriul “Oare îi va aduce bucurie acest cadou?”
Ți-aș sugera să folosești criteriul lui Marie Kondo “Îmi aduce bucurie?” pentru sortarea hainelor și obiectelor și pentru cadourile pe care le cumperi. Înainte să te arunci și să cumperi impulsiv obiecte pentru cei dragi, fă un pic de cercetare. Fii atent/ă, ideal nu doar în perioada asta ci și cu câteva săptămâni înainte la ce își doresc. Ce spun că ar vrea, că ar avea nevoie, că le-ar aduce bucurie. Notează-ți undeva, într-o agendă, într-un telefon ca să ai o listă din care să poți alege.
Dacă după o perioadă de cercetare nu ai prins nicio dorință exprimată clar, atunci inițiază o discuție în care să-i ajuți să-și dea seama ce-ar avea nevoie. Sau urmărește-i cu atenție și încearcă să deduci ce le-ar aduce bucurie. Poate fi vorba de un obiect sau de o experiență. Așa ajungem la sugestia nr. 2.
2 Fă cadou experiențe în loc de obiecte
Îți aduci aminte ce jucărie ai primit de Crăciun când aveai 7 ani? Sau ce cadou ai primit la 14 ani? Slabe șanse să-ți mai amintești. Dar îți amintești cum era când mergeai la colindat? Sau cum mirosea în casă când făceau bunica sau mama cozonaci și alte bunătăți tradiționale? Sau cum a fost când ai mers împreună cu clasa într-o tabără pentru prima dată singur/ă?
Experiențele ne modelează, ne îmbogățesc în multiple moduri, mult mai mult decât orice obiect primit cadou. Așa că o alternativă sănătoasă la consumerismul exagerat din ziua de azi e să faci cadou o experiență.
Fă cadou o excursie la munte, o lecție de echitație, o zi la spa, un curs de pictură, de actorie, de gătit sau la orice alt atelier pe care știi că și-l dorește persoana respectivă.
3 Oferă timp de calitate și prezența ta iubitoare
Ia-ți copiii și partenerul de viață și petrece cu ei o zi în natură, joacă-te cu ei câteva ore, mergeți și mâncați împreună la un restaurant dacă-ți poți permite. Oferă-le timpul tău, atenția ta totală. Fii acolo cu ei, 100%. Fără telefoane, fără tablete, fără întreruperi.
Îmi amintesc că mama se stresa și obosea atât de mult în perioada sărbătorilor încât nu mai avea energie să se bucure de ele. Petrecea atâta timp făcând curat și gătind (deși o ajutam și eu pe cât puteam) încât era extenuată la final. Îmi amintesc că îmi doream să facă mai puțin și să se bucure mai mult.
Așa că nu lăsa frenezia generală să te deturneze de la ce e cu adevărat important. Sigur, e frumos să avem o casă curată și mâncăruri gustoase, dar să nu exagerăm. Nu e nicio nenorocire dacă nu ai apucat să speli și geamurile și perdelele înainte de Crăciun.
Mai ai timp și după. Poți să faci asta oricând.
E mai importantă starea ta interioară pentru că asta se transmite celor din casa ta, fie că ești conștient/ă sau nu.
Fă-le cadou celor dragi un TU vesel, iubitor, amuzant și chiar nu o să mai conteze că nu ai făcut 10 feluri de mâncare pe care oricum nu le puteți mânca la o masă.
Recapitulare
Dacă vrei să cumperi cadouri obiecte fă o cercetare înainte și află ce își doresc cu adevărat cei dragi. Nu cumpăra ceva la întâmplare doar pentru că nu știi ce să cumperi. Mai bine întreabă direct decât să dai banii aiurea. Iar atunci când cumperi ceva, întreabă-te dacă îi va aduce bucurie.
Orientează-te către experiențe în loc de obiecte. Un atelier de pictură, un curs de dans sau o excursie în natură sunt câteva idei.
Ai grijă de starea ta interioară pentru că ea se transmite mai puternic decât orice cadou. Degeaba ai casa sclipind de curățenie și 10 feluri de mâncare dacă tu ești atât de obosit/ă încât nu mai poți să te bucuri de nimic. Cei dragi vor să se bucure împreună cu tine nu cu prețul sacrificiului tău. Așa că ai grijă de tine chiar dacă asta înseamnă să faci mult mai puțin decât de obicei.
Te îmbrățișez cu drag,
Raluca
P.S. La mulți ani celor care poartă numele Sfântului Nicolae!
Update – Am făcut și un video.
Multumesc cu recunostinta draga Raluca.